O femeie în vârstă de 50 de ani a murit după ce s-a înecat mâncând cartofi prăjiți la o terasă din Sibiu. Ea a stat în comă mai multe zile înainte de a deceda.
Familia a luat o decizie neașteptată, alegând să doneze organele femeii pentru a salva alte vieți.
Incidentul șocant s-a petrecut în 21 aprilie. În timp ce se afla la o terasă, femeia s-a înecat cu cartofii prăjiți pe care îi mânca. Inițial, aflat în preajmă, un tânăr voluntar de la Crucea Roșie i-a acordat primul ajutor.
Ulterior, echipajul ISU Sibiu sosit la fața locului a preluat victima și a transportat-o de urgență la spital. Ea a ajuns în stare gravă intubată şi ventilată mecanic după ce a suferit o asfixie mecanică. A fost operată de hematom intracranian, dar, în ciuda tuturor eforturilor, femeia a intrat în moarte cerebrală, iar câteva zile mai târziu s-a declarat decesul.
Ulterior, Spitalul Județean de Urgență Sibiu a anunţat că familia a donat organele femeii pentru a salva alte vieți.
„La procesul de prelevare a organelor au participat echipe de medici din Bucureşti, Cluj şi Iaşi. Intervenţia de recoltare a organelor – ficat, rinichi, cornee şi os – a fost realizată în cursul zilei de duminică.
Echipa de la Bucureşti a prelevat ţesut osos, medicii de la Iaşi au recoltat ficatul şi corneea, iar echipa de la Cluj a prelevat rinichii. După prelevare, echipele de medici au plecat de urgenţă către centrele de transplant de care aparţin”, potrivit unui comunicat de presă.
Prelevarea realizată duminică, 28 aprilie, la SCJU Sibiu a fost prima din acest an.